Thursday, 25 February 2016

Ali Smith, "The Accidental"

 – Penguin Books, London 2005 ISBN 978-141-01039-7


Read from February 3rd till 21st 2016

My rating :



Do you recall those books that make your day (your week, your year J)? Those books that laugh at you from cover to cover without malice, reminding you that art is nothing but ludic, that the pleasure of the text (to borrow Barthes’s phrase) consists in blissfully and effortlessly enjoying both form and content? Those books that do you sooo good?

Well, for example David Lodge’s novels have always done this to me. And now, I’ve just delightfully discovered Ali Smith’s Accidental, another one of those friendly-reading books that teases the reader without superficiality, that discloses its narrative techniques without becoming annoying, that challenges both the writing know-how and the oh-so-serious literary themes without trivializing them and, more important without intimidating the reader. A book that doesn’t believe in complicated channels to deliver its message, although its message is far for simple. A postmodern book that doesn’t let you forget it is postmodern, but that doesn’t let you grow an inferiority complex because of it, either.

Friday, 19 February 2016

Robert D. Kaplan, "Fantomele Balcanilor: o călătorie în istorie"

 – editura Antet 2002, ISBN 973-8203-09-0. Traducerea Diana Grad. Titlul original : Balkan Ghosts : a Journey Through History


Perioada lecturii: 15 ianuarie – 17 februarie 2016

Votul meu:


Un tărîm al viziunilor înguste

Istoria m-a fascinat de cînd mă ştiu. Nu neapărat pentru „adevărul istoric” pe care mi-l oferă (la urma urmelor acesta e „in the eye of the beholder”, la fel ca frumuseţea sau ca adevărul ficţional), ci în primul rînd pentru personajele ei adesea halucinante, pentru atmosfera ei nostalgică sau terifiantă, pentru problemele etice, sociale şi (mai ales) estetice pe care le ridică. În fond, ce este istoria de azi dacă nu mitul de mîine?

Aşa că nici prin cap nu-mi trece să pun la îndoială exactitatea informaţiilor pe care Robert D. Kaplan le strînge cu acribie jurnalistică în Fantomele Balcanilor – nu numai că-mi lipseşte expertiza necesară dar, ca să folosesc o expresie franţuzească potrivită în context, je m’en fous comme de l’an quarante – în sensul că sînt atîtea chestiuni interesante pe care volumul le pune în discuţie încît las fără nici o remuşcare experţilor sarcina de a vîna micile imprecizii care e posibil să se fi strecurat în text.

Friday, 12 February 2016

Alexandr Soljenițîn, "Arhipelagul Gulag" - vol. I

 – e-book


Perioada lecturii
13 decembrie 2015 - 31 ianuarie 2016

Votul meu:


Homo homini lupus

Urmăresc cu interes de vreo săptămînă încoace o dezbatere furioasă în presa românească despre trecutul legionar al intelectualității noastre interbelice și despre felul în care ar trebui să ne poziționăm față de acest trecut, dezbatere care se reduce în fond la controversata întrebare: scuză certa valoare a unei opere pe omul lipsit de valori morale care a creat-o?

Nu am să dezvolt răspunsul meu categoric negativ la această chestiune (care oricum are marele defect, cum bine observa cineva, de a face confuzie între etic și estetic), ci am să mă opresc asupra unei alte întrebări pe care dilema în cauză a generat-o: care este mai gravă, crima antisemită sau  cea politică? Mugur Varzariu, într-o replică acidă la un articol al lui Andrei Pleșu, care între altele susținea că ar fi nedrept să se facă distincția între victimele holocaustului și cele ale comunismului, afirmă că una este să mori pentru o idee (politică, religioasă etc.) și alta este să mori pentru un lucru pe care nu-l poți controla (rasa). Care va să zică, dacă am înțeles bine, există crime nobile, justificate moral, si crime absurde, lipsite de rațiune.

Tuesday, 9 February 2016

Magicul, spectaculosul Québec



Et in Hiperboreea ego!

N.B. M-am hotărât să scriu acest articol în urma unei excursii  atît de minunate în orașul Québec încît  am simțit nevoia să o împărtășesc cu toată lumea. Nu vă așteptați totuşi la cine știe ce descrieri spectaculare (dacă vreți să citiți însemnări de călătorie adevărate vizitați blogurile  Cărți și călătorii sau Roșu vertical), talentul meu descriptiv e aproape inexistent, da’ promit să mă scot (oarecum) cu pozele, poze care au fost făcute de minunat de talentatul meu copil, Cassandra

Despre castelul de gheață din Québec auzisem încă de acum zece ani, adică de cînd am pus piciorul în Canada. Mai mult, pentru că în fiecare vară mergeam cel puțin o dată în frumoasa capitală a provinciei, fie cu ocazia festivalului medieval, fie pur și simplu pentru o échapée belle, de fiecare dată la întoarcere luam hotărîrea, la un pahar de vorbă cu prietenii, de a merge în iarna respectivă să vedem și castelul – e drept că la + 40 de grade părea o bună idee. La -30 însă, ne trecea tot cheful și uite așa în timp proiectata călătorie s-a transformat într-o simplă glumă de gașcă, de genul „unde nu mai mergem noi anul ăsta”. Aceasta pînă în decembrie anul trecut, cînd, povestindu-le amuzați prietenilor noștri quebecoși despre atîtea decizii luate și  amînate pe motiv de temperatură, au hotărît ei pentru noi că e timpul sa le onorăm.

Friday, 5 February 2016

Kazuo Ishiguro, "When We Were Orphans"

- Vintage Canada 2001 ISBN 0-676-97306-X


Read from January 19th to February 2nd 2016-02-03

My rating:


Still under the unforgettable impression of The Buried Giant, I admit that Kazuo Ishiguro’s When We Were Orphans did not live up to my expectations. Not entirely, at least. Oh, I enjoyed his habitual elusive style, also noticing the clever development of the theme announced by the title – the uprooting – and I couldn’t find any fault with the construction of the unreliable narrator also. It is the fable (in the sense given by the Russian formalists) I was disappointed with, the fable that, as someone very appropriately pointed out, is “too short and too spare for the content it hopes and promises to deliver.” (Valerie Jaffe, Fatal Ambition: Kazuo Ishiguro’s When WeWere Orphans ). However, two of three, that is style and narrative voice versus fable it is not so bad. Not so bad at all. Let’s see.

Wednesday, 3 February 2016

Milena Agus, "Mal di pietre"

 – e-book



Letto dal 19 al 29 gennaio 2016.

Il mio voto:


Non avevo mai sentito parlare di Milena Agus quando la mia amica Ema mi ha inviato Mal di pietre. Nonostante questo, ho cominciato a leggerlo subito, non solo perché la recensione di Ema era molto interessante (si può leggere qui, in rumeno J) ma soprattutto perché era in italiano e c’era un po’ che non leggevo niente in questa bellissima lingua et anche perché (lo dico con la vergogna appropriata, figuriamoci) non aveva molte pagine.

Frattempo ho saputo (evviva l’Wikipedia!) che l’autrice è un’esponente del gruppo “Nuova letteratura sarda”, che è insegnante d’italiano e che è diventata nota proprio con Mal di pietre, il suo secondo romanzo dopo Mentre dorme il pescecane.